Scurta prezentare a comunei Bodoc

Comuna Bodoc este situată în partea centrală a judetului Covasna, la poalele munţiilor Bodoc, cuprizănd o parte din zona piemontană şi lunca râului Olt, fiind străbătută de drumurile DN12 şi DC 29. Comuna  Bodoc se afla la o distanţă de 11 km de municipiul Sf. Gheorghe.

Pe teritoriul administrativ al comunei au fost descoperite vestigii materiale şi aşezări umane datând din perioada neolitică. Deasemenea, lângă localitatea Bodoc se află rămăşiţele unui castru roman. Lângă localitatea Olteni se află o aşezare dacică post-romană în cadrul căreia a fost descoperită recent o necropolă dacică. Prima atestare documentară despre aşezarea Bodoc, provine din anul 1332, sub  denumirea de Buduk. Actuala denumire datează din anul 1567, fiind de origine slavă, ea traducându-se prin cuvântul scai. Localităţi aparţinătoare: Bodoc, Olteni şi Zălan. Comuna Bodoc are un număr  de 2.441 locuitori (2009).

Comuna este deservită de DN12. Deasemenea există şi acces la calea ferată. Agricultura si zootehnia sunt principalele activităţi. În ceea ce priveşte activităţile de tip industrial, în comuna Bodoc există o brutărie, o fabrică de îmbuteliat apa minerală, unităţi de transport marfă, statie de îmbuteliere a gazului, două cariere de nisip.

Ca puncte de atracţie turistică se pot menţiona munţii Bodocului, numeroasele izvoarele de apă minerală din zonă. Deasemenea sunt atestate ca monumente şi situri arheologice, biserica reformata cu zid de incinta si turn clopotniţă din secolul al XV-lea, reparat în anul 1651 şi secolele XVIII şi XIX, situl arheologic cu fortificaţie şi triplă incintă din prima epoca a fierului, refolosit în epoca feudală, aflat pe muntele Bodoc la 7 km nord pe malul stâng al Oltului. O curiozitate a localităţii Olteni este castelul Mikó care păstrează semnele stilului empire.

Nu de mult timp localitatea Olteni a fost calificată de Ministerul Mediului drept “sat al prietenilor păsărilor”. In Zălan fortificaţia Pincevár, în Olteni fortificaţia Leánykavár, iar în Bodoc fortificaţia Kincsás păstrează urme arheologice.

Dezvoltări realizate

Vizitatori online

Avem 10 vizitatori și nici un membru online

Căutare

Valoarea proiectului

Valoarea totală a proiectului este de 571.354,97 Euro, din care:

  • - 80% contribuția Uniunii Europene)
  • - 20% contribuția Guver- nului României