Scurta prezentare a comunei Malnas
Comuna Malnaș se situează pe valea râului Olt și a pârâului Malnaș, la poalele Munților Bodoc. Zonă populată din secolul XIV, pe vremuri aparținea comunei Olteni, fiind tipul satului de iobagi-grăniceri. În anul 1614 din cei 31 de familii, care au trăit aici 13 aparțineau celor eliberați, 16 fiind iobagi iar 2 fiind jeleri. Numărul populației comunei în anul 2009. era de 1170 persoane. Enoriașii reformați și cei romano-catolici au biserică din secolul XIX. Pădurile din jurul comunei erau pe vremuri proprietatea familiei Mikó, dintre ei au provenind nobilii cu cele mai multe proprietăți și iobagi. În anul 1896. a fost pusă în funcțiune prima cariera de piatră de pe lângă sat, în anul 1934. cea de-a doua, care a asigurat loc de muncă pentru mai mulți de 100 de oameni. Printre atracțiile comunei se numără ruinele cetăților Herecz și Mikó, construite în Evul Mediu. Acestea se situează la sud de satul Malnaș, spre localitatea Olteni, pe partea stângă a râului Olt, pe vârful Vártető. Există numeroase legende în legătură cu aceste construcții medievale. O raritate botanică a zonei pe lângă lăcrămioară este o specie de orhidee. Printre personalitățile de seamă născute în comuna Malnaș se numără episcopul reformat, scriitorul Bartók György (1845-1907). În zona unde se lărgește valea Oltului, la 565 m înălțime, se află satul Malnaș Băi, stațiune balneară neglijată astăzi. La sfârșitul secolului XIX. și începutul secolului XX. stațiunea a fost vizitată de foarte mulți turiști dornici să se trateze cu apele minerale carbogazoase ale izvoarelor. Apa minerală din izvorul „Maria”, a fost îmbuteliată sub numele de “Siculia” până în anul 1990. În sat s-a format primul composesorat balnear în anul 1873. Satul Valea Zălanului se fală în munții Baraolt, în trecut aparținea satului Zălan. La sfârșitul secolului XVIII, Contele Kálnoky Antal a construit atelierul de sticlă suflată. Potecile care pornesc din sat conduc turiștii spre zone cu priveliște deosebită, în direcția crestei munților Baraolt și Bodoc.
Posibilităţi Leader în Malnaş
Staţiunea balneară Malnaş – Băi, care aparţine de comuna Malnaş, a fost una dintre cele mai vestite staţiuni turistice: mofetele, apele minerale, peisajul pitoresc sunt valori care pot sta la baza unor proiecte de success. Programul LEADER este o foartă bună posibilitate, pentru ca Malnaş să- şi recapete renumele pe care l-a avut la începutul secolului XIX, să amplifice identitatea şi valorile comunităţii.
Împrejurimile liniştite din Valea Zălanului, aerul curat şi sănătos sunt valori care pot sta la baza turismului de odihnă. Gusturile locale, tradiţiile, ospitalitatea pot diversifica oferta turistică. Zilele Vănâtoreşti sunt un foarte bun exemplu de atragere a turiştilor, atât din țară, cât și din stăinătate. Un obiectiv important este restaurarea clădirilor vechi, atragerea lor in circuitul turistic, diversificare şi îmbunătâţirea serviciilor turistice.